Svetlana Guskova - elementele de bază ale teoriei comunicării

anterior ◈ următoarea

Concepte „Cultura“ 1. Caracteristicile de bază. 2. Problema „mozaic“ al culturii. 3. Comunicarea și dialogul intercultural culturi. 4. Caracterul național românesc în contextul comunicării interculturale. Bibliografie 11, 12, 15, 20, 23, 25, 29, 31, 32, 42.







secţiunea 2
note de curs

curs 1
teoria comunicării în științele

1. Comunicarea ca obiect de studiu. Relațiile dintre comunicarea conceptelor și dialog.

2. Legile de comunicare.

3. Metode de teoria comunicării.

1. Comunicarea ca obiect de studiu. Raportul dintre concepte de comunicare și de comunicare

cunoștințe Comunicativ este interdisciplinară. Comunicarea este subiectul științei socio-umanitare, naturale și discipline științifice și tehnice. Teoria comunicare ca o știință interdisciplinară consideră aspectele lingvistice, cognitive și logice și filosofice ale comunicării.

Obiectul teoriei comunicării lingvistice sunt diferitele tipuri de comunicare. Subiectul efectuează persoana care vorbește.







Urgență este problema conceptului relație de comunicare și dialog. acestea sunt adesea considerate ca fiind aproape în sens. Comună este corelarea acestora cu transferul de informații, schimbul și comunicarea cu limba ca mijloc de transmitere a informațiilor. În acest caz, conceptul general devine o comunicare și un schimb indicând mai restrâns de informații în societate verbal, - comunicare. Comunicarea este un proces care are un caracter informativ pronunțat.

Caracteristicile de comunicare și de comunicare din cauza faptului că diferitele științe accentuează în volumul conținutului acestor concepte diferite aspecte. Pentru comunicare, în special, fix caracteristică a interacțiunii interpersonale de oameni din diferite domenii ale muncii lor cognitive și de creativitate în folosirea limbii. Informațiile de comunicare sunt schimbate în principal pe diferite canale în public, prin diverse mijloace de comunicare în interpersonală și în comunicarea de masă.

Distinge verbal (are verbal și în scris) și non-verbală a comunicării. Forme de comunicare sunt determinate de un număr de motive.

- directă (direct) comunicarea cu feedback-ul (dialog) sau cu feedback-ul întârziat (de exemplu, instrucțiuni scrise cu privire la mesajul de radio);

- comunicarea mediată (de exemplu, de vorbire la televizor, în mass-media).







anterior ◈ următoarea